Ești superbă

5 greșeli pe care le faci când aplici fondul de ten care te fac să arăți oribil vara

Fiecare femeie îşi doreşte ca machiajul său să reziste pe tot parcursul zilei. De multe ori însă, ne confruntăm cu situaţia în care fondul nostru de ten nu rezistă deloc pe ten, se oxidează sau începe să migreze pe piele. Deşi te-ai putea gândi că, cu cât cheltui mai mulţi bani pe fondul tău de ten, cu atât vei fi mai mulţumită de rezultat, realitatea este că o parte importantă din aplicarea fondului de ten este legată de metoda de aplicare şi ustensilele folosite.

Dacă vrei să vezi care sunt cele mai frecvente greşeli pe care le faci atunci când îţi alegi şi aplici fondul de ten, citeşte acest articol.

1. Fondul de ten nu este ales în nuanţa potrivită

Iarna, tenul nostru este mai deschis la culoare decât pe parcursul verii, aşa că nu poţi purta aceeaşi nuanţă de fond de ten pe tot parcursul anului. Ideal ar fi să ai acasă cel puţin două nuanţe de fond de ten din aceeaşi marcă pe care să le poţi combina una cu cealaltă pentru a ajunge la rezultatul dorit. În cazul în care eşti fană înfocată a produselor cosmetice, ai putea să îţi achiziţionezi două sticluţe de picături speciale pentru fond de ten, una închisă la culoare şi cealaltă deschisă. Amestecând o picătură din aceste produse cu fondul de ten, îţi poţi adapta în fiecare zi culoarea fondului de ten la culoarea pielii tale.

2. Fondul de ten nu are textura potrivită

În principiu, fondurile de ten se clasifică în două categorii mari – cele cu o formulă densă, groasă, cu acoperire mare şi cele cu formulă fluidă şi acoperire medie sau mică. În prinipiu, iarna este recomandat să foloseşti un fond de ten mai dens, mai cremos, astfel încât acesta îţi va proteja pielea şi va rezista pe ten mai mult timp, fără să fie supus căldurii la care trebuie să reziste fondul de ten special pentru vară.

 3. Este posibil să aplici prea mult produs

Atunci când îţi aplici prea mult produs, este posibil ca acesta să înceapă să alunece de pe faţă şi să arate extrem de nenatural. Fondul de ten trebuie aplicat din centrul feței spre exteriorul acesteia. Aplică fondul de ten în cantităţi mici, este de preferat să mai adaugi ulterior produs decât să ajungi la concluzia că ai pus prea mult.

4. Sari peste fixarea machiajului

Indiferent că tenul tău este mixt, uscat sau gras, fixarea fondului de ten este un pas extrem de important. Pudra trebuie aleasă în funcţie de tipul de ten. Astfel, dacă ai tenul încărcat de imperfecţiuni şi simţi nevoia de mai multă acoperire, ar fi recomandat să optezi pentru o pudră compactă. Dacă vrei doar să matifiezi tenul şi să te asiguri că fondul tău de ten va rămâne fixat, alege o pudră liberă, translucidă.

5. Nu foloseşti ustensilele potrivite

Există 3 modalităţi principale prin care îţi poţi aplica fondul de ten – cu mâinile, cu o pensulă sau cu un bureţel. Îţi poţi folosi mâinile pentru a aplica fondurile de ten de tip BB Cream sau cele extrem de fluide şi uşoare. Deşi pensula poate părea extrem de uşor de folosit, în cazul în care aceasta nu este de bună calitate, poţi ajunge să rămâi cu fire de păr de pe pensulă pe faţă sau cu urme lăsate de pensulă. În cazul în care ai vrea o aplicare uşoară şi rapidă, alege să foloseşti un bureţel de machiaj.

Citește și 10 CELEBRITĂȚI fără MACHIAJ care arată că NU SUNT mai bune decât femeile NORMALE

Indiferent că vorbim despre actrițe, cântărețe sau top modele, femeile celebre au viețile extrem de agitate. Pe lângă activitățile lor zilnice, acestea sunt extrem de presate să arate mereu cât mai bine, nu neapărat doar în momentele în care sunt în lumina reflectoarelor, ci și atunci când ăși trăiesc viața cotidiană, întrucât publicul se așteaptă de la ele să arate mereu impecabil. Cu toate acestea, dezvoltarea publicității și a expunerii pe rețelele de socializare le-a făcut pe femeile normale să se simtă inferioare acestora și să trăiască cu impresia că perfecțiunea există și este întruchipată în aceste celebrități, iar că ele nu vor reuși niciodată să ajungă la ea.

Ei bine, acest lucru nu este adevărat. Singura diferență dintre o femeie normală cu o slujbă de birou și o actriță celebră este faptul că, în spatele actriței se află o echipa de profesioniști care se îngrijește a aceasta să arate mereu impecabil.

Cu toate acestea, unele dintre aceste celebrități s-au decis să distrugă mitul conform căruia ele sunt mereu perfecte și și-au asumat foarte bine statutul de femei normale, postând poze cu ele complet naturale și nemachiate pe rețelele de socializare. Chiar dacă pielea lor este îngrijită și se observă că își acordă atenție rutinei de frumusețe, acestea nu sunt cu mult diferite de femeile normale. Astfel, ai putea să înveți și tu că tot ce trebuie să faci este să fii mai atentă cu tine însăți și să îți acorzi îngrijirea pe care o meriți.

1. Cara Delevigne

Top modelul Cara Delevigne a tras toate privirile din lumea modei datorită stilului său nonconformist și a sprâncenelor sale foarte ușor de remarcat. Cu toate acestea, atunci când nu este pregătită pentru o ședință foto, Cara arată ca  o adolescentă normală.

2. Shakira

Celebra cântăreață sud americană Shakira nu s-a ferit niciodată de naturalețe astfel că a avut numeroase apariții fără machiaj. Părul să superb arată la fel, iar zâmbetul molipsitor te face să uiți că nu poartă machiaj.

3. Sofia Vergara

Frumoasa Sofia Vergara atrage atenția tuturor bărbaților atunci când intră într-o cameră și suntem convinși că, corpul său arată superb indiferent cu ce e îmbrăcată. Chiar și fără machiaj Sofia are o piele frumoasă și niște buze cu adevărat seducătoare.

4. Alicia Keys

Alicia Keys s-a decis să ducă feminitatea și naturalețea la un alt nivel, astfel că a renunța complet la a mai purta machiaj, nedezicându-se de la această idee nici măcar în aparițiile sale de pe covorul roșu. Cu toate acestea, pielea artistei arată foarte superb și nu putem decât să o felicităm pentru că se simte bine în acest fel.

5. Gal Gadot

Actrița ce o întruchipează pe Wonder Woman în filmul cu același nume reușește să capteze privirile celorlalți prin simplitate, chiar și atunci când nu are machiaj. Sprâncenele sale sunt superbe, iar pielea sa arată superb chiar și cu acei câțiva pistrui pe care îi are.

6. Lady Gaga

Celebra cântăreață Lady Gaga este cunoscută pentru exhibiționismul său și multe persoane au susținut că artista arată chiar mai bine fără machiaj decât atunci când este complet aranjată. Zâmbetul ei și faptul că se simte în largul ei chiar și fără farduri ne fac să ne îndrăgostim și noi de ea.

7. Adele

Nici Adele nu este o persoană care să se ferească de a se arăta lumii fără machiaj. Cu toate acestea, fanii susțin că în cazul ei s-a observat una dintre cele mai mari transformări din momentul în care a devenit persoană publică. Ei bine, noi credem că ochii să sunt la fel de frumoși și de luminoși și cu, și fără farduri sau gene false.

8. Blake Lively 

Frumoasa Blake Lively a furat cu siguranță inimile a mii de adolescenți atunci când a interpretat rolul Serena în serialul Gossip Girl. Probabil că și tu te-ai numărat printre fetele care își doreau să arate sau să se îmbrace ca ea. În viața reală însă Blake este o femeie normala, care preferă să renunțe la machiaj și să poarte un zâmbet.

9. Reese Witherspoon

Reese Witherspoon a rămas în continuare extrem de cunoscută pentru rolul său din filmele Blonda de la drept, unde -sa făcut remarcată prin machiajul viu colorat și piesele vestimentare strâmte și roz. Cu toate acestea, Reese arată foarte frumos și fără toate aceste adăugiri.

10. Anne Hathaway

Indiferent că poartă sau nu machiaj, Anne Hathaway reușește să ne capteze mereu atenția cu privirea sa veselă și buzele mari și senzuale. Și în acest caz, deși pielea sa arată superb, nu putem spune că între Anne și orice altă femeie există diferențe fantastice.

Adaugă comentariu

Follow us

Don't be shy, get in touch. We love meeting interesting people and making new friends.