Ești superbă

4 soluții naturale prin care poți acoperi firele albe de păr – Uită de vopseaua din comerț!

Părul alb nu este întodeauna un semn al îmbătrânirii, încărunțirea făcându-şi simţită prezenţa chiar în rândul persoanelor mult mai tinere.

Albirea părului poate fi cauzată, printre altele, de fondul genetic sau de factori precum stresul sau un stil de viață nesănătos.

Indiferent de cauza sau de vârsta la care apar primele semne, încărunţirea este un factor de stres pentru cei mai mulţi dintre noi, de aceea suntem tentaţi să căutăm diferite soluţii pentru a ascunde firele nedorite de păr alb.

Iată câteva soluţii la îndemână, care vă vor ajuta să acoperiţi firele de păr alb:

1. Ulei de cocos şi salvie

Pentru prepararea acestui remediu veţi avea nevoie de 3 linguri mici de ulei de salvie şi 3 linguri mici de ulei de cocos. Cele două ingrediente se pun într-un vas la foc încet, amestecând încontinuu, până se obține un conținut asemănător unei paste.

Se lasă la răcit, iar apoi este numai bună pentru a fi utilizată! Veţi avea nevoie de o perie pentru vopsit sau o perie obișnuită de machiaj, una mai mare.

Folosirea acestui amestec este foarte ușoară, va trebui doar să va umeziţi părul, apoi să folosiţi peria pentru a aplica tot conținutul la rădăcina părului. În cazul firelor albe, veţi aplica pe toată lungimea lor.

Apoi veţi pune o căciulă deasupra. Țineţi această mască pe timpul nopții, iar dimineața clătiţi părul apă caldă sau spălaţi-l în mod obișnuit.
Folosiţi acest remediu în fiecare zi, timp de 7-10 zile şi veti fi încântaţi de rezultate.

2. Ouă, nuci și rozmarin

Aveți nevoie de 2 frunze de nuc, 5 nuci pisate, 1 coajă de ou și o mână de rozmarin.
Amestecați toate ingredientele până se formează o pastă, pe care o veți folosi drept mască. După ce ați aplicat-o, lăsați-o să acționeze o oră, după care clătiți cu multă apă. Repetați o dată pe săptămână.

3. Rozmarin și salvie

Aveți nevoie de trei linguri cu fiecare din aceste ingrediente, proaspete dacă este cu putință, și de o cană cu apă fierbinte. Amestecați bine și lăsați 10 minute. Când se răcește, strecurați și folosiți la clătirea finală a părului. Nu mai dați cu apă după aceea.

4. Henna și suc de lămâie

Aveți nevoie de trei linguri cu henna pudră și o lingură cu suc de lămâie. Amestecați bine până se formează o pastă. Aplicați pe păr și apoi acoperiți-l cu ceva de plastic. Lăsați să acționeze astfel timp de trei ore, apoi clătiți. Henna va da o nuanță roșcată părului dacă repetați acest procedeu de câteva ori.

Sursa: realitatea.net.

Adaugă comentariu

Urmareste-ne

Avem o comunitate de facebook foarte activa! Te invitam sa faci si tu parte din ea! Da-ne like pentru a primi toate postarile noastre!