EștiSuperbă.ro

Cele mai în vogă nuanțe de păr în anul 2018

Dacă îţi place să arăţi impecabil în orice situaţie, atunci nu îţi neglija părul. Alături de machiaj şi de manichiură, face şi el parte din cartea ta de vizită. Pentru sezonul estival 2018, alege să fii în tendinţe cu nuanţe care te vor scoate din anonimat. 

Dacă eşti adepta culorilor calde, vopseşte-ţi părul în nuanţe de blond auriu, blond şampanie sau blond miere, care îți scot în evidenţă trăsăturile feţei. Acestea sunt foarte potrivite atât persoanelor tinere, cât şi celor mai în vârstă. Pentru un plus de efect, asigură-te că dobânești și un bronz pe măsură.

Roşcat-vişiniu pentru ten deschis

Vremea reflexelor portocalii a apus. Se poartă nuanţele de fructe şi vin, care avantajează persoanele cu ten deschis. Dacă această culoare este pe placul tău, nu ezita să faci o schimbare.

Frumuseţe rece

Dacă eşti o fire nonconformistă, alege blondul nordic, o nuanţă care a devenit extrem de populară în toată lumea. Grație accentelor spre gri şi reflexelor argintii te vei face, cu siguranţă, remarcată. Totuşi, e bine să ştii că această culoare îndrăzneaţă îţi poate înăspri trăsăturile feţei şi îţi poate adăuga câţiva ani buni în plus.

Şuviţe pastelate

Persoanele mai tinere pot încerca nuanţele de blond căpşună, cu reflexe roz. De asemenea, culorile lila şi turcoaz sunt la mare căutare în această vară, mai ales pe perioada vacanţei. Deşi sunt mai greu de obţinut, acestea conferă luminozitate feţei și dau un aer exotic.

Culori naturale

În caz că eşti convinsă că experimentele nu ţi se potrivesc, nuanţele naturale nu se vor demoda prea curând. Optează pentru şaten cu reflexe aurii sau ciocolatii în locul clasicului brunet.

Nu uita că tehnica vârfurilor vopsite într-o nuanţă diferită faţă de restul părului a luat amploare în rândul doamnelor şi domnişoarelor. Nici şuviţele contrastante nu sunt de neglijat, asta în cazul în care nu vrei să îţi colorezi părul integral.

Stiliştii recomandă ca posesoarele unui ten deschis să opteze pentru blond platinat, cu reflexe argintii. În schimb, dacă ai un ten gălbui, nuanţele castanii, ciocolatii şi blondul alună te vor prinde de minune.

Dacă ai pielea închisă la culoare sau foarte bronzată, evită să te vopsești în negru şi alege un blond natural, în nuanţa spicelor de grâu.

Sursa: clickpentrufemei.ro