Ești superbă

10 reguli de bun gust și fashion pe care toată lumea trebuie să le învețe odată pentru totdeauna

„Îmbracă-te neglijent și ceilalți își vor aminti rochia; îmbracă-te impecabil și-și vor aminti de tine!” – Coco Chanel. Este greu să o contrazici pentru că hainele au o mare importanță în imaginea fiecăruia și de cele mai multe ori, oamenii ne judecă după modul în care ne îmbrăcăm.

Orice defect este observat, mai ales în momentul în care te întâlnești cu cineva pentru prima dată. Se spune că femeile sunt mai atente la detalii decât bărbații, însă și bărbații sunt extrem de pretențioși și atenți când vine vorba despre femeia cu care se întâlnesc.

Există anumite reguli de bun gust pe care fiecare dintre noi trebuie să le știe pentru a face impresie de fiecare dată. Dacă ții cont de ele, vei arăta impecabil. Tu le știai?

1. Nasturii de la sacou.

Nasturele din mijloc al sacoului trebuie să fie mereu închis. Poți să-l închizi și pe cel de deasupra dacă vrei pentru că nu este greșit, însă cel de dedesubt nu trebuie închis niciodată.

2. Cămășile. 

În momentul în care porți o bluză cu nasturi sau o cămașă și dacă vrei să arăți impecabil și să nu transmiți semnale greșite celor din jur, nu ai voie să deschizi mai mult de 2 nasturi.

3. Accesoriile. 

Bijuteriile exagerate nu sunt de bun gust. Dacă porți colier, cercei, brățară și inel în același timp, cu siguranță vei atrage atenția asupra ta, însă nu în sensul bun.

4. Cravata. 

Vârful cravatei ar trebui să atingă puțin cureaua, dar să nu o depășească.

5. Rochiile. 

Este important ca întotdeauna să nu exagerezi atunci când porți rochii. Fie porți o rochie decoltată, fie una scurtă, niciodată ambele.

6. Cămașa și cravata. 

Dacă porți cămașă fără să porți și sacou, nu este nevoie să porți cravată, iar dacă vrei să-ți bagi cămașa în pantaloni, este neapărată nevoie să porți și curea.

7. Bluzele prea scurte. 

Pielea nu trebuie să ți se vadă niciodată în zona taliei. Dacă ai o bluză sau un cardigan care este prea scurt, poartă o bluză pe dedesubt pentru a evita acest lucru.

8. Cureaua. 

Cureaua pe care o porți trebuie neapărat să fie aceeași culoare ca cea a pantofilor.

9. Printurile. 

Nu purta prea multe printuri. Poți purta 2 printuri diferite, dar neapărat de aceeași culoare sau 2 printuri care să fie asemănătoare.

10. Șosetele. 

Șosetele pe care le poartă bărbații la costum ar trebui să fie suficient de lungi încât să nu li se vadă pielea atunci când stau jos.

Adaugă comentariu

Urmareste-ne

Avem o comunitate de facebook foarte activa! Te invitam sa faci si tu parte din ea! Da-ne like pentru a primi toate postarile noastre!