Ești superbă

10 cuvinte murdare care vor face orice bărbat să te dorească și mai mult

Bărbaţii adoră să facă dirty-talk, adică să aibă un schimb de replici indecente cu partenera de cuplu, ori în timpul preludiului, ca să se încingă atmosfera, ori în timpul actului intim, ca să fie mai condimentat. Adevărul e că o partidă de amor poate fi mult mai erotică dacă are şi sonor! Şi partea bună este că nici nu e cazul să-i şopteşti obscenităţi la ureche. Ca să-l inciţi prin ceea ce-i spui, alege cuvinte cu potenţial vulgar, adică acele cuvinte cuminţi, care, în contextul potrivit, sună foarte murdar!

1. Acum: Cel mai atrăgător cuvânt, care declanşează o furtună de pasiune în orice bărbat, este cuvântul „ACUM!”. Indiferent în ce formă îl foloseşti, „Te doresc acum!”,  „Hai să facem amor acum!”, el are efectul scontat pentru că îi arată iubitului tău că eşti suficient de încrezătoare încât să iei iniţiativa. E ca şi cum îi dai un ordin, iar el trebuie să fie gata de acţiune. Acest cuvânt îl surprinde şi îi trezeşte instinctele intime pe loc.

2. Vreau: Ce n-ar da orice bărbat să-şi audă iubita zicând verbul acesta în fel şi fel de combinaţii: „Te vreau!”, „Vreau să mă atingi.”, „Vreau să-ţi sărut fiecare părticică a corpului”? În general, bărbaţii se plâng că fac amor pe întuneric, şi la propriu şi la figurat. Adică nu-i spui ce vrei în pat, nu-i povesteşti fanteziile tale, ce fel de stimulări te aduc la plăcere… Preferi să-l laşi să ghicească. Ori ţi-e jenă să-i spui direct ce vrei, ori crezi că iubitul tău îţi poate citi gândurile… Adevărul e că mulţi bărbaţi şi-ar dori să ştie direct de la sursă ce anume ar putea face ca să-şi satisfacă partenera.

3. Aici: Bărbaţii au nevoie de coordonate exacte, aşa că un îndemn clar, precum „Aici!” îl va impulsiona pe iubitul tău să facă cum îi spui tu. Este foarte uşor să-i duci mâna către zonele tale erogene şi să rosteşti acest cuvânt ca pe o confirmare a plăcerii tale. Un alt mod de a-l incita este să-i şopteşti „Aici…” când vă aflaţi într-un loc public, dar mai ferit. Va înţelege imediat despre ce e vorba.

4. Oral: Delicios pentru bărbaţi e să audă orice expresie cu tentă orală în pat! Îl inciţi în timp record dacă asociezi într-o propoziţie penisul lui cu unele cuvinte, precum: „Buze”, „Gură”, „Limbă”… Cât despre acţiuni, te las să ţi le imaginezi singură…

5. Ia-mă: Când sunteţi singuri acasă, iar ţie îţi vine cheful de nebunii, ce-ar fi să-i faci iubitului tău o invitaţie cât se poate de directă? Mulţi bărbaţii sunt nemulţumiţi de faptul că doar ei propun iubitei o partidă de amor. Iar dacă se lovesc destul de des de refuzuri, „atacul” devine din ce în ce mai dificil. Cu alte cuvinte, i-ai uşura mult munca, dacă, ocazional, i-ai propune tu să faceţi amor. Aşa că îndeamnă-l să te ia pe sus, fără ruşine!

6. Tare: Fă apel la potenţa unui bărbat dacă vrei să-l flatezi şi să-l inciţi în egală măsură. Complimentează-l pe iubitul tău folosind cuvântul „tare” în diverse formulări. Desigur, complimentul care implică penisul lui este cel mai fierbinte pentru egoul lui! Iar în timpul relațiilor intime rosteşte acest cuvânt dacă vrei să-ţi impulsionezi iubitul să aibă o prestaţie de nota 10!

7. Adânc: Acest cuvânt are o încărcătură erotică aparte, deoarece bărbaţii tânjesc să ajungă exact în locul de unde au plecat… Invitându-l să intre cât mai „adânc”, îl atingi în cel mai sensibil punct. Instinctiv va căuta să se contopească cu tine, iar îndemnul tău îi permite să-şi descătuşeze pasiunea.

8. Udă: Practic, cuvântul de faţă îi dă de înţeles că tehnicile sale de cucerire au funcţionat, iar tu eşti gata să i te oferi. Când eşti lubrifiată, nu ezita să i-o spui, pentru că această simplă constatare îi va provoca o erecţie! Primeşte confirmarea că te-a cucerit şi ştie că din acel moment are liber la amor. Şi nu va rata oportunitatea! În plus, va trăi cu impresia că are lângă el o femeie senzuală, o femeie care şi-a descoperit intimitatea.

9. Oriunde: Disponibilitatea ta îl excită, fără îndoială! Cuvântul „oriunde” înglobează multe fantezii ale bărbaţilor. „Putem face amor oriunde”, „Oriunde vrei tu…”, există o gamă largă de expresii care îi vor trezi imaginaţia. Aşa că n-ar strica, ocazional, să-i spui acest cuvânt şi, implicit, să-l laşi pe el să aleagă.

10. „Da” sau „aşa”: În timpul amorului orice bărbat se va simţi un zeu al amorului, dacă iubita lui îl ovaţionează cu strigăte de plăcere. Cuvintele „da” şi „aşa” repetate până la orgasm îi vor concentra toată atenţia pe plăcerea ta şi îl vor înnebuni de plăcere, în egală măsură, scrie eva.ro.

Adaugă comentariu

Urmareste-ne

Avem o comunitate de facebook foarte activa! Te invitam sa faci si tu parte din ea! Da-ne like pentru a primi toate postarile noastre!