EștiSuperbă.ro

5 adevăruri simple despre relații pe care toată lumea ar trebui să le știe

Multă lumea visează cu ochii deschiși când vine vorba despre relații și de cele mai multe ori, visează la o relație ca în filme sau ca în cărțile de dragoste. Totuși, în realitate lucrurile stau altfel.

Iată câteva mituri despre relații pe care probabil și tu le crezi încă sau, cel puțin, visezi la ele.

1. Pasiunea constituie doar o mică parte din relație. 

Scânteia dintre două persoane este necesară pentru ca relația să înceapă, însă nu trebuie să acorzi prea multă importanță acestui lucru. În fiecare relație există la început pasiune, dar ar trebui să fii mai atentă la modul în care te simți alături de partenerul tău.

Încrederea este cu mult mai importantă decât pasiunea pentru că prin intermediul ei, îți poți face relația mai puternică.

2. Interesele diferite sunt normale. 

Dezvoltarea personală într-o relație este foarte importantă. Există relații în care interesele partenerilor sunt aceleași, însă nu este greșit dacă nu ai aceleași interese ca și partenerul tău.

Ție îți place să sari cu parașuta, iar lui îi place să cânte la chitară? Nu este nici o problemă! Faptul că aveți hobby-uri diferite nu vă va lăsa să intrați în rutină și înseamnă că veți avea despre ce să povestiți.

3. Există certuri în orice relație. 

În orice relație vor exista certuri din cauza personalităților diferite. Unele dintre ele vor fi mai grave și mai brutale, altele se vor rezolva imediat. Este foarte important să faci compromisuri în acest sens, dacă îți dorești să ai o relație de durată.

Totuși, în cazul în care în relația ta există violență constantă, fizică sau psihică, nu ar trebui să tolerezi acest lucru.

4. Nu toată lumea va fi de acord cu ceea ce faci, dar nu îți trebuie aprobarea lor. 

Este posibil ca relația pe care ai construit-o cu partenerul tău să nu fie pe placul tuturor, mai ales a prietenilor apropiați sau a familiei tale. Este cel mai bine dacă găsești un echilibru, în așa fel, nimeni nu se va simți ofensat.

În aceste situații, comunicare este foarte importantă și, de asemenea, respectul pe care îl porți celor din jur.

5. „Împreună pentru totdeauna” este doar un mit. 

Petrecerea unei eternități lângă aceeași persoană poate suna ca un mit, însă, în realitate nu este deloc așa. Cuplurile fericite petrec timpul separat din când în când și își oferă spațiu.

Dacă partenerii își oferă spațiu și timp doar pentru ei nu înseamnă că nu există dragoste în relație. Acestu lucru va face relația mult mai puternică.