Ești superbă

6 lucruri pe care nu ar trebui să le faci în pat niciodată

Patul este locul în care petrecem foarte mult timp. Odihna este foarte importantă pentru performantele din dormitor. E recomandat un interval de 7-9 ore pentru somn. Dar în zilele noastre somnul suferă foarte mult. Și nu e vorba doar despre timp ci și de alte obiceiuri nocive.

1. Prima greșeală este făcută de toată lumea inconștient. Nu toți știu cât de dăunătoare pot fi tehnologiile ca telefoanele mobile de exemplu. Acestea ne distrag de la activitatea principală.

Trebuie mereu să verificăm cine e conectat, cine ne-a dat mesaj, și ne trezim la fiecare notificare, oricât de neimportantă. Nu mai are rost să menționăm despre radiațiile din ele.

2. Televizor este un alt păcat al nostru. Atunci când vedem în față cutia aceea colorată nu ne putem abține să nu butonăm telecomanda. Și nu ne putem relaxa pentru că trebuie să fim atenți la film sau emisiune.

Sau dacă închidem televizorul înainte ca să se fi terminat pelicula, nu putem dormi pentru că vrem să știm continuarea. Deja numărul oamenilor care nu pot dormi fără televizor a crescut nespus de mult.

3. Altfel facem greșeala de a vorbi cu partenerul nostru problemele de peste zi. Și acest lucru ne afectează în mod negativ. Patul și în general dormitorul trebuie să fie folosit doar pentru amor și pasiune.

4. Somnul nu trebuie conectat sub nicio formă cu munca. Un studiu a scos la suprafață faptul că tinerii muncesc direct din pat, datorită faptului că acești au servicii la distanță, online.

Creierul nostru devine foarte confuz întrucât el știe că patul este pentru somn, nu pentru serviciu. În plus nici productivitatea nu va fi foarte mare din dormitor.

5. O altă greșeală de iertat este mâncatul în pat. Bucătăria este singurul loc din casă în care poți să faci acest lucru. Din cauza cantității și a consistenței meniurilor tale poți avea foarte multe coșmaruri.

6. Animăluțele nu au voie în dormitor. Chiar dacă sunt foarte drăguțe, foarte frumoase și le iubești, păstrează-le în afara dormitorului. Pe lângă părul pe care-l lasă acestea scot și sunete enervante care îți deranjează somnul destul de mult.

Adaugă comentariu

Urmareste-ne

Avem o comunitate de facebook foarte activa! Te invitam sa faci si tu parte din ea! Da-ne like pentru a primi toate postarile noastre!