Ești superbă

Cele mai nepotrivite combinaţii de zodii: cu cine NU ar trebui să te cuplezi!

Dragostea chiar doare! Poate nu tot timpul, dar cu siguranţă sunt momente când devine dureroasă, mai ales dacă avem un partener care ne face zile fripte.

Cel puţin o dată-n viaţă, cu toţii am avut parte de o relaţie de cuplu nereuşită. Oricât de mult ne-am fi străduit ca aceasta să funcţioneze, pur şi simplu n-a mers, iar despărţirea a fost iminentă.

Te-ai gândit vreodată că şi astrele ar putea avea un cuvânt de spus în această privinţă? Pentru cei interesaţi de astrologie sau care vor doar să verifice compatibilitatea dintre semnele zodiacale, am descoperit care sunt cele mai nepotrivite combinaţii.

Cu alte cuvinte, află care este zodia cu care nu ar trebui să te cuplezi niciodată, pentru că şansele unei relaţii armonioase sunt minime.

Taur şi Berbec

Una dintre cele mai ghinioniste combinaţii! Ambele semne zodiacale sunt încăpăţânate, iar Berbecul este recunoscut pentru ambiţia lui de nestrămutat. Dacă aceştia îşi pun în cap ceva, cu siguranţă vor ieşi scântei la prima neînţelegere. Pentru că Taurul este mai cerebral, va cere explicaţii peste explicaţii dacă Berbecul vrea să se despartă de el, iar cel din urmă va da bir cu fugiţii, pentru că nu suportă să se justifice în faţa nimănui.

Săgetător şi Taur

Săgetătorul este mult prea energic pentru comodul Taur, iar cheful lui de distracţia l-ar putea obosi şi enerva pe cel din urmă. Aceste trăsături ale Săgetătorului sunt greu de gestionat de către Taur, iar relaţia lor nu are viaţă lungă.

Vărsător şi Rac

Nevoia de libertate a Vărsătorului este enervantă pentru Rac, un familist convins. Racii au nevoie de dragoste şi atenţie, în timp ce Vărsătorii sunt mai reci şi preferă să nu dea 100% într-o relaţie.

Capricorn şi Gemeni

O reţetă pentru dezastru – aşa poate fi descrisă relaţia dintre aceste două semne astrologice. Combinaţia dintre spontaneitatea şi cheful de distracţie ce îi reprezintă pe Gemeni şi nevoia de planificare în amănunt a Capricornilor nu este una câştigătoare pe plan amoros. Capricornul vrea să simtă mereu că deţine controlul în relaţie, iar spiritul dual al Gemenilor îl frustrează, aşa că drumurile lor se vor despărţi rapid.

Scorpion şi Leu

Leii vor să fie adulaţi, în timp ce Scorpionii sunt semnele astrologice cel mai puţin probabile să facă acest lucru. Scorpionii sunt foarte direcţi, chiar dacă adevărul doare, iar asta îl îndepărtează rapid pe sensibilul Leu, care nu suportă uşor criticile. În plus, Scorpionii sunt adesea geloşi, trăsătură pe care Leii o detestă.

Săgetător şi Fecioară

Ambele semne sunt delăsătoare şi nu-şi doresc o relaţie serioasă, care presupune şi responsabilităţi. Săgetătorii nu vor cu niciun chip să dea dovadă de sentimentalism şi grijă faţă de persoana iubită, motiv pentru care Fecioarele îşi vor face rapid bagajul şi vor părăsi această relaţie care nu le oferă mari satisfacţii.


Berbec şi Scopion

Relaţia acestor semne stă sub semnul dramei lui Shakespeare. Ambele zodii vor să deţină controlulşi să domine, iar ceea ce rezultă este o relaţie explozivă, intensă şi toxică, ce nu va dura mult timp.

Taur şi Vărsător

Se pare că aceste două zodii nu pot să găsească sub nicio formă calea potrivită de a comunica. Taurul este mai conservator şi pune preţ de materialism, în vreme ce boemul Vărsător îşi petrece zilele în „mizerie” şi nu dă doi bani pe confort sau reguli de etichetă. Proastă combinaţie!

Fecioară şi Peşti

Fecioarele au un spirit practic, în timp ce Peştii sunt visători şi sensibili. Deşi se spune că opusurile se atrag, nu despre acest lucru este cazul de faţă. Chiar dacă o relaţie de dragoste nu are deloc şanse de reuşită, una de prietenie ar putea rezista ani buni.

Balanţă şi Fecioară

Balanţele sunt înzestrate cu scepticism, iar Fecioarele sunt cunoscute pentru spiritul lor critic şi perfecţionist. Fecioare vrea să aibă mereu ultimul cuvânt, iar asta s-ar putea să le deranjeze pe Balanţe, care îşi vor lua tălpăşiţa şi vor căuta un partener de viaţă mai dispus să comunice, nu să dea lecţii de orice fel.

Capricorn şi Săgetător

Dacă vrei ca relaţia cu un Săgetător să dureze, asigură-l că eşti un spirit liber, neconstrâns de nicio regulă. Din păcate, Capricornii sunt exact opusul. Ei cred că succesul survine din autodisciplină, respectarea sistemului de valori şi a tradiţiilor, iar asta îi plicitiseşte la culme pe Săgetători.

Rac şi Gemeni

Gemenii adoră petrecerile zgomotoase, în vreme ce Racii preferă serile petrecute acasă, la căldură, în faţa televizorului sau citind o carte. Nu este cea mai horror combinaţie amoroasă, dar nici cea mai bună. Ambii nativi au simţul umorului, aşa că e posibil, printr-o minune, să ajungă la un consens. Dar asta nu înseamnă că relaţia lor va avea un trai lung.

Citeste si:

21 de lucruri pe care nu le știai despre Raci

Te-ai gândit vreodată cum funcționează persoanele născute în zodia Rac?

Ele sunt considerați emotive, dar de fapt lucrurile sunt mult mai complicate. Racii au o mulțime de trăsături unice, iar unele caracteristici le țin ascunse pentru cei din jur. De aceea, pentru a intra mai bine în esența acestui semn zodiacal, îți propunem să afli 21 dintre cele mai cunoscute trăsături ale racilor!

1. Intuiția excelentă și capacitatea de a citi oamenii.
Racii au o intuiție foarte bine dezvoltată, care le permite să observe detaliile pe care alții nici nu le observă. Au un talent nativ de a-i înțelege pe alții, de aceea simt imediat când cineva se poartă ciudat. Ar trebui să mizeze mai mult pe instinctele proprii, pentru că de regulă ele sunt adevărate.

2. Racii sunt amanți pasionali
Atunci când vine vorba de iubire, Racii nu se zgârcesc, de aceea din ei ies amanți perfecți.

 

3. Dar le este ușor să frângă inimi.
Racii sunt foarte sentimentali, și le vine greu atunci când sentimentele lor sunt călcate în picioare. Deseori au nevoie de mult timp pentru a scăpa de relațiile inutile și a-și regăsi echilibrul.

4. Racii sunt extrem de generoși
Racii sunt foarte generoși, de aceea oferă cadouri fără motiv. Ei nu fac asta din datorie, ci anume pentru că le place să vadă zâmbetul pe fața celor din jur.

5. Racii sunt secretoși
Racii au tendința de a fi misterioși. Nu-și vor dezvălui prea ușor secretele,fapt care îi face și mai atractivi.

6. Racii adoră să fie gingași.
Racii nu vor renunța la gingășie, mai ales dacă știi cum să le-o propui. Adoră să se simtă iubiți și utili, iar partea lor gingașă are nevoie de asta!

7. Racii sunt liniștiți până când nu-i calci pe coadă.
Racii au o atitudine relaxată față de viață, dar nu-ți vor permite să li te urci în cap. Dacă îl provoci, te poate pune ușor la punct.

8. Au schimbări de dispoziție.
Uneori dispoziția Racilor se schimbă precum vântul. Când se simt bine, se simt excelent, când le este rău – le este rău cu adevărat. Încearcă să se rețină, dar uneori sentimentele dau pe dinafară.

9. Racii nu-și lasă prietenii la nevoie
Sunt gata de multe lucruri pentru a-și ajuta prietenii. Ei știu să asculte, și când cineva dintre apropiații lor au probleme, sunt gata să renunțe la tot pentru a le acorda susține morală.

10. Racii sunt nostalgici și sentimentali
Racii uneori sunt atât de implicați în trecutul lor, încât uită să trăiască în prezent.

11. Racii tind spre relații de lungă durată
De regulă, Racii nu sunt interesați de relații de scurtă durată, ci mai degrabă de relații bine consolidate. Au nevoie de mult timp, pentru a găsit omul potrivit, iar când acest lucru se întâmplă, se implică 100%.

12. Racii au nevoie de casa lor confortabilă
Racilor le place anturajul casei lor, și se simt cel mai confortabil aici. De aceea, ei investesc puteri pentru a-și construi propriul cuib.

 

13. Când sunt nefericiți, nu sunt comunicabili.
Când Racii sunt indispuși, el poate clădi un perete între el și lumea din jur și se poate ascunde în spatele lui.

14. Oamenii răi nu sunt pe placul Racilor
Racii sunt capabili să găsească limbă comună cu cei mai diferiți oameni, dar dacă nu ești educat , sau ești răutăcios să știi că ai dat-o în bară.

15. Racii au nevoie de timp pentru a se deschide în fața cuiva
Racii sunt destul de inhibați în compania persoanelor puțin cunoscute. Dacă meriți încrederea și prietenia lor, o să-i descoperi din alt aspect. Important este să nu-i grăbești.

16. Racii sunt deschiși spre noutate și sunt inventivi
Racii sunt niște visători fără limite. Sunt deschiși pentru experiențe noi și preferă să cântărească bine înainte de a lua o decizie.

 

17. Racii nu uită ușor supărările
Racii încearcă să fie corecție cu cei din jur, dar uită greu supărările. Ideal ar fi să nu strici relațiile pe care le ai cu el, pentru că el nu va uita asta încă mult timp de acum încolo.

18. Racii sunt puternici.
Chiar dacă își manifestă deseori sensibilitatea, Racii sunt destul de puternici. Ei pot ține piept loviturilor vieții.

19. Racii sunt apărători instinctivi.
Familia și cei dragi sunt pe primul loc pentru Raci.

20. Racii sunt personalități complexe.
Personalitatea Racilor este compusă din mai multe părți, de aceea e greu să fie pusă în limite.

21. Racii sunt foarte empatici
Empatia este caracteristica de bază a Racilor, întrucât ei sunt foarte grijulii și atenți.

Tu ce parere ai? Lasa-ne raspunsul tau in rubrica de comentarii de pe Facebook!

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să îl DISTRIBUI și pentru PRIETENII tăi!

Adaugă comentariu

Follow us

Don't be shy, get in touch. We love meeting interesting people and making new friends.