EștiSuperbă.ro

Riscurile genelor false: ce pericol implică pentru ochi și genele naturale

Fie că vorbim de genele false temporare sau de cele semipermanente, trendul genelor voluminoase obținute prin extensii a căpătat o amploare imensă. Oricât de atractive sunt, tot ne punem întrebarea: ce riscuri implică genele false pentru ochii și genele noastre?

Genele lungi, dese și curbate sunt visul oricărei femei și secretul unei priviri atrăgătoare. După ce o viață ai visat să te bucuri de gene bogate fără să trebuiască să reaplici mereu genele false bandă, iată că visul tău pare aproape îndeplinit: extensiile de gene semipermanente promit acest rezultat fără o bătaie prea mare de cap, fără costuri impresionante și cu un minimum de întreținere. Pare un vis, nu-i așa?

Cum orice lucru frumos are și cel puțin o parte negativă, la fel este și cazul genelor false. Cele mai recente studii efectuate pe această temă au demonstrat că genele false prea lungi pot face mai mult rău decât bine.

Ce riscuri implică genele false

Un studiu a descoperit că gene false cu lungimea cât o treime din lățimea ohiului pot proteja ochii de praf și de pierderea hidratării, fără să afecteze vederea. Însă o lungime mai mare de atât crește circulația aerului în preajma ochilor, ceea ce duce la creșterea cantității de praf care ajunge în ochi. Astfel, ochii sunt foarte vulnerabili la uscare și pot apărea usturimi.

Studiul a fost făcut cu ajutorul unui ochi artificial la care s-au atașat gene false, plasat într-un tunel de vânt. S-a monitorizat pierderea de apă și cantitatea de praf acumulată în funcție de lungimea genelor.

  • Când genele aveau lungimea corectă (o treime din lățimea ochiului), ele au redus evaporarea apei și depunerea prafului cu 50% grație unui strat de aer protector care se creează în fața ochiului.
  • Genele mai lungi de atât au avut exact efectul opus, canalizând circulația aerului direct spre ochi și astfel acesta s-a uscat mai repede și a atras mai mult praf.

Studiul a reflectat și faptul că genele false duc la o clipire mai rară, ceea ce nu este deloc benefic, clipirea având rolul de a curăța și de reface filmul de lacrimi al ochilor.

Alte riscuri: 

  • pot provoca reacții alergice din cauza adezivului care este conține formaldehide, nişte substanţe chimice care pot afecta sănătatea ochilor şi nu numai.;
  • pot provoca desprinderea genelor naturale dacă cele false nu sunt fixate corect și pun presiune prea mare pe cele naturale (așa că fiți atente ce stilist de gene alegeți);
  • pot duce la apariția infecțiilor, din cauza acumulării de praf și bacterii.

Așadar, dacă ești tentată sau folosești deja gene false (temporare sau semipermanente), alege o dimensiune potrivită pentru ochiul tău și evită-le pe cele foarte lungi pentru a evita și riscurile lor!

Sursa: glamour.ro