EștiSuperbă.ro

Ea a purtat LĂNȚIȘORUL pe care i l-a dat IUBITUL timp de un an și jumătate, ZILNIC, dar apoi a descoperit COMPARTIMENTUL SECRET dinăuntru. Când a văzut CE ASCUNSESE în el a început să plângă

Anna a știut că acel lănțișor lucrat anual pe care iubitul ei i l-a dăruit la aniversarea de un an a relației lor a venit din inimă, și, pentru a-i demonstra că îi apreciază iubirea și devotamentul, Anna l-a purtat zi de zi timp de un an, l-a luat chiar și în vacanțe pe oriunde au mers.

Fotografiile pe care le-au făcut în următorul an și jumătate arată în detaliu acest lănțișor special, chiar și când e acasă și lucrează la un tablou, sau mângâie pisica, sau când stă în zăpadă împreună cu câinii.

Dar ceea ce nu știa Anna era că acel colier lucrat manual ascunde un secret pe care Terry, iubitul ei, de-abia aștepta ca momentul potrivit să vină, pentru a i-l dezvălui.

Cei doi și-au dorit mereu să meargă în peștera Smoo, pe coasta de nord a Scoției, și acela a fost locul unde Terry i-a arătat ce purtase ea de fapt la gât în tot acest timp. După ce a făcut câteva poze, a luat un cuțit și, tăcut, a tăiat sigiliul care ținea lipite cele două jumătăți ale lănțișorului. Apoi a setat camera foto și a intrat și el în cadru alături de ea, la intrarea în peșteră.

,,Oh, mai bine ți-aș da lănțișorul înapoi”, i-a spus, și l-a deschis, arătându-i ce fusese în el în tot acest timp: un inel de logodnă. ,,Smoo” înseamnă în limba nordică veche ,,ascunzătoare”, așa că nu putea alege un loc mai potrivit pentru a o cere în căsătorie.

Anna a fost emoționată până la lacrimi de faptul că prietenul ei a știut după un an de relație că ea este aleasa. Privește acest material video despre locurile prin care a călătorit acest simbol al dragostei acestor doi tineri:

Citeste si:
10 obiceiuri de cuplu pe care cei din jur le urăsc! Tu le faci?

Când ești îndrăgostită, aproape că nu-ți mai pasă de cei din jur. Tot universul tău se concentrează asupra persoanei cu care te ții de mână, te alinți și te săruți întruna. Pe stradă, pe banca din parc, la colț, la coadă la supermarket, în concluzie, peste tot. Dar există câteva comportamente deranjante pe care cuplurile le au și care îi supără pe cei din jur. Tu știi care sunt acestea?

Desigur, cu toții suntem fericiți pentru tine și pentru că ți-ai găsit marea dragoste, dar restul persoanelor singure din univers, sau chiar și cele care au o relație, te-ar ruga să nu mai afișezi astfel de comportamente în public!

1. Îți pui prietenii să vă facă poze împreună, cam de fiecare dată când ieșiti. E regula numărul unu peste care nu puteți trece nici în ruptul capului. E okay să aveți poze de cuplu din ieșirile voastre, dar pune-te puțin în locul fotografului sau a grupului care trebuie să stea pe loc până când voi doi vă găsiți poziția favorabilă și obțineți o poză demnă de invidia întreg globului pământesc.

2. Vă alintați mereu în public. Cuvinte de dulce precum „ursuleț” și „puișor” sunt potrivite pentru clipele în care sunteți voi doi singuri acasă, sau într-o companie restrânsă. Dar vă rugăm, nu torturați urechile celor din jur cu alinturi precum „rățușcă”, „pisicuță”, „buburuză” și alte asemenea! P.S.: Nici „iubi” nu e prea plăcut pentru urechile celorlalți.

3. Postezi zilnic fotografii cu voi doi pe Social Media. Ești într-o relație, deci, Facebook-ul sau Instagram-ul tău abundă de poze cu voi doi în diferite ocazii, poziții sau momente petrecute împreună. Dar prietenii din rețelele virtuale nu au de ce să afle tot timpul ce faceți în fiecare moment sau de fiecare dată când sunteți împreună. Fericirea virtuală nu egalează fericirea din viața reală, apropo.

4. Vă sărutați întruna. Okay, am priceput, nu vă mai săturați unul de celălalt, dar ce-ați spune să faceți asta acasă? Mai ales atunci când sunteți în fața uneia sau mai multor persoane singure. Este o lipsă de respect crasă aceea de a ignora persoana sau persoanele care sunt cu voi, doar pentru a vă săruta mereu.

5. Începi să dai sfaturi pe care nimeni nu le-a cerut. Doar pentru că ai o relație fericită și de care ești foarte mândră (este evident), nu înseamnă că te-ai transformat brusc într-un expert în relații sau terapist de cupluri. Învață să taci și să îți asculți prietenele care se plâng de relațiile lor sau de faptul că le lipsește una, și oferă-le sfaturi doar atunci când ele îți cer asta.

6. Ai transformat „Eu” în „Noi”. Nimic nu e mai enervant decât faptul de a fi incapabilă să rostești o propoziție cap-coadă fără a introduce de 2349825 de ori cuvântul „noi”. Individualitatea ta s-a dus pe apa sâmbetei de când te afli în această relație, iar acesta nu e un lucru tocmai okay.

7. Încercați să vă cuplați toți prietenii cu oameni singuri pe care-i știți. Acum că sunteți fericiți împreună, vă este milă de toate persoanele singure care vă înconjoară, așa că vă asumați un rol de Cupidon pe care nimeni nu vi l-a cerut, doar pentru că ați realizat că poți fi fericit (doar) având un iubit. V-ați gândit vreodată că poate prietenii voștri singuri nu vor să fie cuplați cu altcineva (de către voi)?

8. Presupui că și el este invitat oriunde ești tu invitată. Dacă ai fost invitată la ziua unei bune prietene, ar fi de bun simț să o întrebi dacă-l poți aduce și pe iubitul tău, iar nu să-l aduci fără ca el să fi fost invitat. Poate prietena respectivă și-ar fi dorit ceva ca între fete, fără iubiți și bătăi de cap.

9. Nu mai ieșiți din casă. E de înțeles faptul că vrei să petreci cât mai mult timp alături de partenerul tău, și că nu mai vrei să părăsești locuința atâta timp cât stai cu el, dar nu e deloc bine să-ți ignori toți prietenii doar pentru că vrei să stai în casă numai cu iubitul tău. Și nu, nu este în regulă nici să ieși undeva cu ei și să stai jumătate de oră, pentru ca apoi să te scuzi și să vrei să pleci, din simplul fapt că te așteaptă iubitul acasă.

10. Atunci când ieși singură pe-afară, faci parada modei despre faptul că nu ești singură și ar fi bine ca nimeni să nu se dea la tine. Sunt sigură că toată lumea a priceput faptul că vă iubiți și sunteți fericiți împreună, dar nu este cazul să exagerezi și să „te dai mare” la tot pasul. Pe cât de fericiți sunteți voi doi, pe atât de enervant poate fi asta.